Un avion în care se aflau cetățeni români a fost lovit de un fulger imediat după decolare, la Roma. Aeronava a fost adusă de piloţi la sol

Un avion în care se aflau cetățeni români a fost lovit de un fulger imediat după decolare, la Roma. Aeronava a fost adusă de piloţi la sol
Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ
Publicat: 04/01/2021, 23:15
Actualizat: 06/04/2021, 15:13

Un avion plin cu români care zbura de la Roma la Suceava a fost lovit de un fulger, la puțin timp după decolare. 

90 de pasageri ai cursei Roma-Suceava au trăit o experienţă rară în zbor, la mii de metri altitudinte. Avionul în care se aflau a intrat într-un nor de furtună şi a fost lovit puternic de un fulger.

Incidentul a avut loc duminică. Avionul a decolat de pe aeroportul G. B. Pastine din Ciampino în jurul orei 15.30, cu destinaţia Suceava.

La scurt timp după decolare, Airbusul companiei Wizz Air a intrat într-o zonă cu turbulenţe puternice, după care a urmat un zgomot puternic şi o zdruncinătură care i-a panicat pe pasageri, căpitanul aeronavei a anunțând turnul de control în legătură cu incidentul.

După constatare, pilotul a luat decizia de a întoarce aeronava la sol, pentru verificări suplimentare, scrie ştiridiaspora.ro, citând ilmamilio.it.

Pasagerii au fost mutaţi într-un alt avion, nu înainte de a fi consultaţi de personalul medical, întrucât mulţi suferiseră atacuri de panică.

Cea de-a doua aeronavă a decolat în condiţii de siguranţă, iar pasagerii au ajuns, în cele din urmă pe aeroportul din Suceava.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal